DACĂ TREBUIE SĂ-ȚI VINZI SUFLETUL PENTRU A FACE PARTE DIN SOCIETATE, MAI BINE RĂMÂI UN PROSCRIS. Pentru că lumea de azi nu mai cere oameni întregi, ci oameni conformi.
Nu mai vrea suflete vii, ci marionete elegante care zâmbesc la comandă. Ți se cere să renunți la autenticitate pentru a fi acceptat, să-ți cenzurezi adevărul ca să fii “plăcut”, să-ți înăbuși vocea ca să nu deranjezi.
Dar fiecare pas făcut împotriva propriei conștiințe e o rană care nu se vindecă.
Trăim într-o lume unde e mai ușor să fii aplaudat pentru o minciună decât respectat pentru un adevăr. O lume care te învață să concurezi, să te compari, să te vinzi.
Dar sufletul nu e o monedă de schimb. Nu e o marfă.
Cine se vinde pentru liniștea celorlalți își pierde propria pace.
Iar când apa din tine stagnează — când nu mai simți, nu mai visezi, nu mai arzi — durerea începe să se înroșească, să se transforme în boală, în furie, în amorțire.
Las-o să curgă. Bea din propriile lacrimi până când ele nu mai dor, ci purifică.
Lasă-le să te spele de tot ce ai înghițit fără să spui.
Plângi, până când trupul tău respiră din nou viață, nu aparență.
Când curentul vieții pare că s-a oprit, nu lupta împotriva apei. Scufundă-te în ea. În adâncul tău.
Acolo unde liniștea nu înseamnă moarte, ci renaștere.
Acolo unde nu mai ești produsul societății, ci creația propriei tale libertăți.
Să fii proscris într-o lume bolnavă nu e o pedeapsă. E vindecare.
Să te scufunzi în propriul adevăr, chiar și atunci când doare, e singura formă reală de curaj.
Pentru că atunci când refuzi să-ți vinzi sufletul, îl recuperezi.
Și lumea, oricât de falsă ar fi, n-are nicio putere asupra celui care s-a întors acasă — în el însuși.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu